Platina este un metal dens, alb-gri, care se găsește în cantități minime în anumite minereuri de nichel și cupru. A fost cunoscută metalurgiștilor europeni de la mijlocul secolului al XVIII-lea, dar duritatea sa extremă a făcut-o foarte dificil de prelucrat prin tehnici convenționale de giuvaergerie. Topirea platinei necesită temperaturi mult mai mari decât cele folosite pentru aur sau argint, iar uneltele și abilitățile necesare pentru a o modela în monturi fine de bijuterii pur și simplu nu erau disponibile în majoritatea atelierelor până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Decizia lui Louis Cartier de a adopta platina ca metal principal pentru bijuteriile fine Cartier, într-o perioadă în care aproape niciun meșter nu o putea prelucra, nu a fost un pas conservator. A necesitat găsirea și instruirea specialiștilor, dezvoltarea de noi unelte și angajamentul față de un material scump, exigent din punct de vedere tehnic și nefamiliar clienților obișnuiți cu monturi din aur galben sau argint.
De ce Platina a Schimbat Designul Bijuteriilor
Motivele acestei schimbări devin clare atunci când înțelegi ce permite metalul. Rezistența platinei înseamnă că secțiuni foarte subțiri din aceasta pot susține pietrele în siguranță. În monturile din aur sau argint, metalul trebuie să fie prezent într-un volum mai mare pentru a asigura integritatea structurală: gheare mai groase, casete mai grele, monturi mai substanțiale. În platină, monturile pot fi reduse la o formă aproape scheletică, menținând în același timp o prindere fermă.
Consecința pentru design a fost substanțială. O montură de platină putea susține diamante în aranjamente care semănau mai degrabă cu dantelă fină sau broderie, decât cu o structură metalică cu pietre atașate. Diamantul devine punctul central al designului, metalul se retrage, devenind aproape invizibil. Acesta este principiul estetic al Stilului Ghirlandă: impresia de diamante suspendate în aer, montura prezentă, dar abia sesizabilă.
Metalul Alb și Pietrele Albe
Culoarea platinei contează, de asemenea. Monturile din aur galben, oricât de subțiri, conferă o nuanță caldă pietrelor de deasupra lor. Pietrele albe tăiate în perioada de dinaintea platinei, în special diamantele și cristalul de stâncă, erau adesea montate în argint pentru a evita această nuanță, dar argintul se oxidează. Platina este albă ca argintul, dar nu se oxidează și este mult mai puternică. Pietrele palide, în special diamantele incolore, stau deasupra platinei fără a căpăta o tentă gălbuie.
Acest lucru a făcut din platină partenerul natural pentru bijuteriile bogate în diamante din Belle Époque și perioada Edwardiană. Tiarele, corsajele, colierele rivière și marile paruri de la începutul secolului al XX-lea foloseau diamantele ca material vizual principal, platina fiind cadrul invizibil care a făcut posibil acest lucru.
Perioadele Ulterioare
Primul Război Mondial a întrerupt temporar aprovizionarea cu platină pentru bijuterii: metalul a fost rechiziționat pentru uz industrial și militar. În această perioadă, aurul alb a fost dezvoltat ca substitut. După război, platina a revenit, iar Cartier a continuat să o utilizeze pe parcursul anilor Art Deco pentru piesele geometrice, cu contrast ridicat, care se numără printre cele mai recunoscute designuri Cartier. Rămâne metalul standard pentru cele mai fine bijuterii Cartier.
Surse
- Francesca Cartier Brickell, The Cartiers (Ballantine Books, 2019), cap. 2 („Louis, 1898–1919”) și cap. 5 („Stones Paris: Early 1920s”)
- Hans Nadelhoffer, Cartier: Bijutieri Extraordinari (Thames and Hudson, 1984; revizuit 2007), citat pp. 39, 45 et al.
- Wikipedia: Platina în Bijuteriile Cartier
