Stomacher-ul, cunoscut în franceză ca devant-de-corsage (literalmente „partea din față a corsajului”), este un ornament mare, împodobit cu bijuterii, purtat în centrul din față al unei rochii sau al unui corsaj. Produs de Cartier pe scară largă între aproximativ 1895 și 1915, stomacher-ul reprezintă unul dintre cele mai substanțiale obiecte din punct de vedere material din producția Belle Époque a firmei: o singură piesă putea acoperi o mare parte din fața unui corsaj și conținea sute de pietre individuale într-o montură ajurată, complexă.
Formă și Materiale
Stomacher-ul tipic Cartier din această perioadă este executat din platină și diamante, în stilul ghirlandă ajurat, cu volute, festoane, panglici și pandantive în formă de picătură, care au definit abordarea firmei în ceea ce privește bijuteriile fine în anii în jurul lui 1900. Bordurile millegrain fixează pietrele în monturile lor și conferă metalului o calitate fină, de țesătură, privit de aproape. Efectul general, atunci când este purtat pe țesătura rochiei, este al unei structuri arhitecturale mari, coerente, care se mișcă ca un singur plan, dar își dezvăluie complexitatea în detalii.
Amploarea formei necesita atât ambiție tehnică, cât și acces la pietre semnificative. Elementul central al unui stomacher este de obicei un singur diamant mare sau o piatră colorată, în jurul căruia este organizată ornamentația. Calitatea pietrei centrale determina adesea caracterul vizual al întregii piese.
Producția de Stomacher-e a lui Cartier
Cartier a produs stomacher-e de-a lungul perioadelor Belle Époque și Edwardiană, furnizându-le clienților aristocrați și bogați care purtau vestimentație formală de curte, ce necesita bijuterii substanțiale la evenimente unde codurile vestimentare impuneau așteptări specifice privind ornamentația. Forma se potrivea siluetelor modei din acea perioadă, în care partea din față a unei rochii oferea o suprafață plană, mare, potrivită pentru un ornament central substanțial.
O caracteristică recurentă a designului de stomacher Cartier este convertibilitatea: capacitatea de a detașa secțiuni ale piesei și de a le purta independent. O broșă centrală putea fi detașabilă; pandantivele puteau fi separate; întregul putea fi împărțit în elemente mai mici care puteau fi purtate în păr, prinse de un umăr sau folosite ca broșe separate. Această flexibilitate a extins durata de viață practică a obiectelor care altfel ar fi putut fi prea specifice formal pentru utilizarea zilnică.
Exemple Notabile
Un stomacher Cartier din 1912, având ca element central un diamant în formă de pară de 34,08 carate, deținut inițial de magnatul sud-african Solly Joel, a fost vândut la Christie's New York în iunie 2019 pentru 10,6 milioane de dolari. Stomacher-ul Joel este una dintre piesele cel mai bine documentate din această categorie, apărând în studii academice atât despre Cartier, cât și despre istoria colecțiilor familiei Joel.
Un stomacher din 1906 care a aparținut lui Mary Scott Townsend a fost, de asemenea, documentat.
Declinul Formei
Stomacher-ul a intrat în declin după Primul Război Mondial. Siluetele vestimentare s-au schimbat substanțial în anii 1920, îndepărtându-se de formele structurate, puternic ornamentate ale perioadei Edwardiene, către stiluri mai simple, mai puțin exigente din punct de vedere arhitectural. Ocaziile formale de curte care creaseră cererea pentru ornamente de corsaj foarte mari au devenit mai puțin centrale în calendarul social, iar stomacher-ele supraviețuitoare au trecut în colecții și săli de vânzări, mai degrabă decât în utilizare continuă. Estetica Art Deco care a ajuns să definească opera lui Cartier în anii 1920 a cerut un tip de ornament cu totul diferit.
Surse
- Francesca Cartier Brickell, The Cartiers (Ballantine Books, 2019)
- Hans Nadelhoffer, Cartier: Jewelers Extraordinary (Thames and Hudson, 1984; ediție revizuită 2007), citat pp. 35, 42 et al.
- Christie's, Maharajas & Mughal Magnificence, New York, 19 iunie 2019: stomacher-ul Joel, diamant de 34.08ct în formă de pară, tip devant-de-corsage
